Undressed MUA make-up

     Comanda MUA am făcut-o lunea trecută, a ajuns destul de repede în țara, dar abia ieri am intrat în posesia produselor. Mi-am luat câteva produse pentru mine și două produse pentru un giveaway pe blog căruia o să-i dau startul abia după ce mă întorc de la Budapesta. Tot pentru giveaway mai am câteva produse cumpărate de când am fost la Belgrad, cele două produse MUA și sper să mai găsesc ceva bunătăți în magazinele din Budapesta. Vreau să va arăt ce mi-am comandat eu și să vă spun primele mele impresii despre produse. 





     În ultimul timp nu am mai urmărit pagină lor de Facebook, îmi comandasem cam tot ce-mi plăcuse de pe site-ul lor și nu avea rost să fac o noua comandă de produse pe care să le țin în sertar. Dar mi-a spus Camelia că și-a comandat noua lor paletă Undressed și că îi place. Fiind dupe după Naked de la Urban Decay era imposibil să rezist tentației de a o cumpăra. Nu-mi pare rău pentru gaura făcută în portofel, Undressed va rămâne una din paletele mele preferate de acum în colo. Asta până când îmi voi comanda Naked pe care am văzut-o la Andra și am fost convinsă că merită banii.
 Deocamdată vă arăt pozele paletei Undressed  și swatches făcute în lumina naturală, îmi spuneți voi dacă merită sau nu cele 4 lire cât a costat. 







     Urmărind o ofertă pe pagină de Facebook MUA (am și prins una cu paleta Immaculate Collection cadou la o comandă peste 8 lire), am văzut că au un kit pentru conturarea sprâncenelor, Pro-Brow. Deocamdată îl folosesc pe cel Essence, care pare să nu se mai termine, dar nu strică să am unul nou în sertar. Kitul pentru sprâncene de la MUA are 4 nuanțe, de fapt 3 nuanțe de fard și o pastilă cu ceară sau gel de fixare și vine însoțit de o pensula micuță cu 2 capete, o pensetă minusculă și oglindă pe capacul ambalajului. Pentru 3,5 lire, eu zic că merită cumpărat. 


     Bineînțeles că nu m-am abținut să nu comand noul lor gel liner. Am ales nuanța On muve - maro, pe negru deja am gel linerul Essence și Blackstrat-ul MAC. Încă nu am înțeles ce rost are formă alungită a capacului. Ori gel linerul vine însoțit de o pensulă pe care eu nu o am, ori acea pensulă trebuie comandată separat de pe site-ul lor. Prefer să-l aplic cu pensulele de nail art care sunt mai subțirele. Din păcate nu se aplică uniform, așa că o aplicare perfect dreaptă e imposibilă. A costat 3 lire, iar cantitatea e mult mai mică decât cea a gel linerului Essence, de exemplu. 



Swatch - cu blit
Swatch - fara blit
     Încă de ieri am vrut să folosesc produsele, dar m-am gândit să va arăt poze cât încă sunt noi, așa că m-am abținut până azi. Va arăt și vouă machiajul, doar ochii, din păcate pentru că încă mai am urme de răceală pe moacă. Pozele sunt cum sunt, machiajul nici nu se observă bine. Trebuie să bibilesc setările aparatului într-o zi că să am și eu poze normale cu machiajele. Am folosit nuanțele 1,3,4 și 10 din paleta Undressed, gel linerul nuanța On Muve, iar sprâncenele sunt conturate cu Pro Brow. Sub arcadă am aplicat fardul alb din paleta Flormar pe care v-am arătat-o aici., iar genele sunt rimelate cu ScandalEyes






     Vouă ce produse vă plac de la MUA? Eu mai am încă 3 palete de 12 nuanțe pe care trebuie să vi le arăt și 4 rujuri. Cel mai mult îmi plac lip balmurile Love Hearts. Dintre toate produsele pe care le am de la ei, și credeți-mă că am destule, nu mi-au plăcut primerul pentru ochi, BB Creamul și rimelul.
 
 Baci! Ne citim după ce mă întorc de la Budapesta. 


Sharing is caring

Choco's Pretty Things © 2014